Razvan Vasilescu citind povestirile lui Cehov, sensibile si pline de umor, despre oameni simpli si intamplarile lor complicate, pare ca vine chiar din secolul XIX. Si nu vine singur, aduce cu sine un arhivar devenit celebru cu ocazia unui accident provocat de betie, o guvernanta mototoala care este supusa unui test cinic, un functionar care, impins de aburii betiei, ii cere socoteala fostului sau sef, un batran demn si important nevoit sa solicite ajutor pentru nepotul sau neispravit, un functionar sfrijit care se ploconeste in fata fostului sau coleg, ajuns om mare, o actrita ingenua care asteapta declaratia unui comic sacait insa de lipsa unui pahar de vodca, un contraamiral care este invitat la o nunta doar datorita rangului sau, un croitor care traieste din hazul amintirilor, acceptandu-si resemnat umilinta de dragul lor, un raufacator inocent care nu intelege ce fatalitate l-a adus in sala de judecata.

Ecolul 19 este o alta planeta. Iti trebuie un anume spirit de aventura ca sa te intorci acolo, asumandu-ti riscul de a trai, zi de zi, exact ca oamenii vremii, de a te obisnui cu felul lor energic de a fi, cu regulile lor de conversatie, cu numeroasele lor obiecte de imbracaminte obligatoriu de purtat in acelasi timp pe unul si-acelasi trup, cu caii si cu servitorii lor, cu inima lor moale si cu taria lor de caracter, cu oala lor de noapte si cu balurile lor, cu teribilele lor pistoale si cu neajutorarea ingrozitoare in fata bolii, cu miasmele, cu parfumurile si cu sarurile lor, cu puricii si plosnitele dezgustatoare din hanurile lor, cu privatele din curte, cu scrisorile lor enorme si cu felul atat de direct in care ti se adreseaza chiar tie, cititorule, in romanele lor. Dar riscul cel mare este sa te deprinzi cu increderea lor absoluta intr-un viitor care tie, celui venit de acolo, din viitorul in care credeau ei atat de frumos, iti strange inima. Daca ajungi sa crezi si tu in el, ca ei, reintoarcerea acasa ar putea fi plina de dezamagiri si regrete.

16 povestiri în lectura lui Victor Rebengiuc.

49 de poezii de Ion Minulescu selctate și citite de Andrei Pleșu.

"Geniul lui Kafka este de a povesti ca pe o poveste reala, de a folosi realismul in descrierea unei situatii enorm fictionale. (...) Din clipa in care axioma metamorfozei imposibile este pusa pe tapet, lucrurile curg de la sine ca in cea mai realista poveste din lume. Care este suprema grozavie pe care poate s-o pateasca un om? Este sa cada intr-o nenorocire, sa isi imagineze ca este sprijinit de cei din jurul lui, ca este sustinut, ca nu e singur pe lume si ca el va iesi pana la urma la liman cu ajutorul celorlalti; ori povestea din Metamorfoza este povestea parasirii treptate.

Si, fiindca tot am ajuns aici, despre ce poate vorbi cu maxime satisfactii un om cumsecade? Raspuns: despre dânsul. Ei, atunci despre mine voi vorbi si eu.

"S-a scris mult și bine despre strălucitoarea îmbinare genetică din ființa Reginei Maria. Atunci când gustul rusesc pentru fast, ceremonial și spații infinite se unește cu infailibilul fler imperial britanic, cultul victoriei și al onoarei, e limpede că rezultatul va fi unul invincibil și spectaculos."

19 texte semnate I.L. Caragiale, 7 actori: "Amici" - lectura Razvan Vasilescu, "Atmosfera incarcata" - lectura Dan Radulescu, "O zi solemna" - lectura Irina Petrescu, "Situatiunea" - lectura Ion Caramitru, "Mici economii" - lectura Dan Radulescu, "Diplomatie" - lectura Marius Manole, "Lantul slabiciunilor" - lectura Marius Manole, "O cronica de Craciun" - lectura Mihai Constantin, "Meteahna" - lectura Victor Rebengiuc, "Repausul dominical" - lectura Dan Radulescu, "La Pasti" - lectura Irina Petrescu.

Nu se poate sa nu te întrebi, din cînd în cînd, cum se face ca cei virtuosi au necazuri, în vreme ce pacatosii o duc bine. si, în definitiv, cum se împaca portretul unui Dumnezeu bun, iubitor, milostiv, cu existenta ubicua a raului în lume. Acestea sunt întrebarile Cartii lui Iov. Ea nu vine cu raspunsuri ultime. Dar îsi arata ca, punîndu-si asemenea întrebari, esti într-o buna si veche companie. Si ca, pîna sa ai un raspuns, te poti bucura de o capodopera a poeziei vechi-testamentare.

"Încercat-am sa înteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare însa ca lacrimile sunt urmele lor; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima înghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decât sa le reabiliteze." (Emil CIORAN)